Despre noi
Întotdeauna ne-am dorit să demonstrăm că ideile preconcepute legate de România, de medicii români, pot fi învinse. Întotdeauna am vrut să arătăm că şi în România profesionalismul există, că graniţa stomatologiei de calitate nu se opreşte la vest de noi.
Prin pregătirea medicilor noştri, prin atenţia întregului personal, prin rezultatele pe care le obţinem, dar şi prin intermediul dotărilor tehnice de care dispunem, a ambientului plăcut în care se desfăşoară tratamentele şi prin perfecţionarea profesională şi tehnică continuă, putem spune că am demonstrat deja că oricine se poate încrede în calitatea serviciilor pe care le oferim.
În centrul atenţiei noastre se află OMUL, pacientul, care cu suferinţele sale ni se adresează. Deoarece respectul nostru fată de el nu are limite, îi oferim toată pregătirea noastră, tot talentul de care dispunem şi toate tipurile de tratamente care i se potrivesc, la preţul potrivit pentru fiecare. Fiecărui pacient îi oferim un plan de tratament complet individualizat, din toate punctele de vedere, care să îl mulţumească atât din punct de vedere funcţional cât şi estetic. Estetica şi funcţionalitatea tratamentelor noastre sunt de un înalt nivel calitativ susţinute de o permanentă pregatire profesională şi dotări tehnice de ultimă oră.
Obiectul activităţii noastre
Activitatea noastră constă în prestarea de servicii stomatologice şi anume:
-
tratamentul profilactic al afecţiunilor cavităţii bucale;
-
tratamentul cariilor (odontologic);
-
tratamentul pulpitelor, necrozelor şi gangrenelor (endodontic);
-
tratamentul parodontopatiilor (parodontologic);
-
tratamentul protetic al edentaţiilor (protetic);
-
tratamentul edentaţiilor (lipsurilor dentare) prin implante şi suprastructuri protetice pe implante (implantologic);
-
tratamentul chirurgical al diferitelor afecţiuni bucale, cum ar fi: granuloame, chisturi, papiloame, epulis, dinţi incluşi, resturi radiculare etc. (mică chirurgie stomatologică);
-
tratamentul chirurgical necesar pregătirii proprotetice a câmpului protetic;
-
estetică dentară, albiri şi aplicare de bijuterii dentare.
Scurt istoric
Firma PARA-LUXADENT a fost înfiinţată în anul 1995 având scopul ca prin intermediul cabinetelor pe care la va înfiinţa şi le va administra să ofere toată gama de tratamente stomatologice necesare la un înalt nivel calitativ şi tehnologic. Până la ora actuală aceste scopuri au fost îndeplinite cu succes şi de aceea toţi pacienţii care ne-au solicitat au fost foarte multumiţi de serviciile oferite.
Până în acest moment dotarea şi amenajarea au fost reînnoite de mai multe ori în dorinţa de a ridica continuu nivelul calitativ.
Prin intermediul medicilor noştri, ne străduim să vă oferim o terapie de înaltă clasă, pe cât posibil nedureroasă şi cu o estetică maximă.